Liga 1 de fotbal feminin numără în acest sezon doar 7 echipe, însă lupta pentru câștigarea campionatului este una acerbă! Marea surpriză s-a petrecut însă astăzi, când CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a învins Farul Constanța, scor 1-0.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Genoveva Roșie în minutul 69, după ce în primele minute ale partidei jucătoarele de la malul mării au controlat jocul. Trupa Bistrițeană a revenit în joc și a echilibrat partida, deși la Farul au jucat toate vedetele transferate în această vară, printre acestea numărându-se Claudia Chiper, Laura Rus sau Ioana Bortan.
Genoveva Roșie a profitat de o eroare gravă a portarului advers Pop Ganea, care a fost căpitanul Farului. Aceasta din urmă s-a complicat în fața careului și a încercat s-o dribleze pe Genoveva Roșie, însă jucătoarea bistrițencelor a insistat și i-a „furat” mingea, după care a înscris cu poarta goală.
Pe lângă marcatoarea golului s-au remarcat jucătoarele Mirabela Ristache, Giorgiana Vasile, Rania Kara-Jouli și portarul Szidonia Salamon.
De menționat că Mirela Pop-Ganea va reveni în naționala feminină după aproape 4 ani, deși are 37 de ani și va fi cu siguranță al treilea portar al României. Aceasta a ajuns anul acesta la Farul, la fel ca majoritatea jucătoarelor din primul „11” al alb-albaștrilor.
Gloria 1918 Bistrița-Năsăud: Szidonia Salamon – Mirabela Ristache, Oana Negrea, Denisa Heisu, Paula Agu, Genoveva Roșie, Denysa Pînzariu, Mihaela Merlan, Giorgiana Vasile, Rania Kara-Jouli, Cristina Codrescu
Farul Constanța: Pop-Ganea – Michalopoulou, Colesnicenco, Stanciu, Stancu – Iordăchiuși, Bortan, Cristea – Istrate, Rus, Chiper
După primele trei etape, Bistrița e lider cu maximum de puncte și cu un golaveraj de 9-0. Trebuie menționat că CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud și CSM Alexandria sunt singurele echipe care au disputat câte trei jocuri în acest campionat. Celelalte formații au câte un meci în minus pentru că AS FC Universitatea Cluj și-a amânat partidele pentru a se axa pe meciurile din Champions League. Farul a jucat două meciuri și are 3 puncte.
Portari: Andreea Părăluță (Levante UD / Spania), Camelia Ceasar (AS Roma / Italia), Mirela Pop-Ganea (Farul Constanța);
Fundași: Brigitta Goder (Ferencvarosi TC / Ungaria), Cristina Botojel (Fortuna Hjorring / Danemarca), Erika Gered (Diosgyori VTK / Ungaria), Alexandra Tunoaia (Brescia Calcio Femminile / Italia), Claudia Bistrian (ACS Banat Girl), Teodora Meluță (Politehnica Timișoara), Antonia Bratu (Politehnica Timișoara);
Mijlocași: Ioana Bortan (Farul Constanța), Olga Iordăchiuși (Farul Constanța), Ioana Bălăceanu (Universitatea Cluj), Giorgiana Vasile (CS Gloria 2018 BN), Andrea Herczeg (FK Csikszereda Miercurea Ciuc), Ana Vlădulescu (Haladás-Viktoria FC / Ungaria), Ștefania Vătafu (RSC Anderlecht / Belgia), Mădălina Tătar (Vitória Sport Clube / Portugalia), Florentina Istrate (Farul Constanța);
Atacanți: Laura Rus (Farul Constanța), Mara Bâtea (Universitatea Cluj), Carmen Marcu (Universitatea Cluj), Cristina Carp (Young Boys Berna/Elveția)
22 septembrie 2023: Croația – ROMÂNIA, Finlanda – Slovacia 26 septembrie 2023: ROMÂNIA – Finlanda, Slovacia – Croația
27 octombrie 2023: ROMÂNIA – Slovacia, Finlanda – Croația 31 octombrie 2023: Slovacia – ROMÂNIA, Croația – Finlanda
30 noiembrie 2023: Finlanda – ROMÂNIA, Croația – Slovacia 5 decembrie 2023: ROMÂNIA – Croația, Slovacia – Finlanda.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER